Marcați
Seceriș în ritm alert
15.07.2021, 13:13
Secerișul este în toi, iar fermierii se grăbesc să finalizeze procesul până la venirea ploilor. În autonomia găgăuză, gospodăriile agricole au de recoltat grâne de pe aproape 45 de mii de hectare. Pentru a reuși, acestea cooptează tehnică de la oameni. Fermierii spun că recolta din acest an pare să fie foarte bună.

Una dintre întreprinderile agricole de la Comrat a început secerișul grâului de toamnă, chiar dacă solul încă este umed și combinele se confruntă, pe alocuri, cu dificultăți.

Semion Novac, agricultor: „Din prima grupă de cereale avem 550 de hectare. Este vorba doar de grâu. Noi nu am avut orz în acest an. Abia am început secerișul și, mai aproape de seară, vom vedea cum vom finaliza pe acest lan. Sper să încheiem aceste 52 de hectare pe parcursul zilei, desigur, dacă ne vor permite condițiile meteorologice. Preliminar, nu știu, cred că până la patru tone la hectar vor fi, adică aproape 40 de chintale. Câmpul nu este chiar puternic, să spunem așa, este mediu. Totuși, comparativ cu anul trecut, vă spun că ceea ce vom recolta astăzi nu am obținut pe parcursul întregului sezon trecut. Adică o zi de seceriș din acest an va acoperi absolut întregul an trecut, ceea ce am pierdut”.

Combinerii spun că productivitatea în acest an este mai mare, inclusiv grație faptului că lucrările agricole de primăvară au început în acest an mai devreme, după seceta din 2020.

Dacă vremea va fi însorită în următoarele zile, secerișul cerealelor din prima grupă urmează să se încheie în 10 zile, spun fermierii din Găgăuzia. Singura îngrijorare a lor este scumpirea carburanților.

Semion Novac, agricultor: „Lucrăm astăzi cu motorină oferită ca ajutor umanitar, pe care am primit-o anul trecut, în contextul secetei. Ce se întâmplă la bursele internaționale? Prețurile cresc în fiecare zi. Și la nivel mondial cresc. Prețul pe care îl plătim pentru combustibil desigur că va fi inclus în prețul producției noastre și nici nu se întrevede în curând o scădere a prețurilor. Dimpotrivă, în această perioadă, când are loc secerișul, prețurile cresc încontinuu”.

Majoritatea întreprinderilor agricole se află deja în plin proces de recoltare. Pentru a accelera secerișul, mulți fermieri cooptează tehnică din alte raioane, a spus șeful Direcției Agricultură și Industrie a Găgăuziei, Andrei Dimitroglo.

Andrei Dimitroglo șeful Direcției Agricultură și Industrie a Găgăuziei: „Am început să recoltăm orzul, mazărea și rapița. Acum, întreprinderile agricole încep recoltarea grâului, însă aceste culturi au fost deja recoltate. S-a obținut puțin peste 50 la sută din orz - 3,5 mii de hectare. S-a recoltat de pe mai mult de 400 de hectare de mazăre și aproape 1.000 de hectare de rapiță. Recolta este bună în acest an. Probleme majore nu există în procesul de recoltare. Există o problemă a insuficienței numărului de combine, așa cum am prevăzut. Gospodăriile noastre au destule combine, însă pentru ca recoltarea să se desfășoare mai repede au atras și combine din alte părți”.

De la începutul secerișului, pe teritoriul Găgăuziei sunt recoltate zilnic cereale de pe 1.500 de hectare. Productiviatea medie la hectar este de aproximativ 40 de chintale.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).