Marcați
Maia Sandu, în mod deschis, face campanie pentru PAS, lucru interzis prin lege, spune politologul Cenușă
7.07.2021, 16:01
Președintele țării Maia Sandu face campanie pentru PAS, lucru interzis prin lege. Acuzațiile vin din partea politologului Dionis Cenușă, care într-o postare pe Facebook a analizat mesajele șefei statului, prin care aceasta îndeamnă cetățenii să iasă la vot.

"Este folosită masiv platforma Facebook. În fiecare zi, Președintele vorbește despre alegeri anticipate. Nu doar în fiecare zi, dar și cu referire la diferite categorii de votanți - chișinăuieni, femei etc. Mesajele video sunt subtitrate în rusă. Dar sunt sigur că va urma și un mesaj de la Maia Sandu în limba rusă, pe care dânsa o folosește, de regulă, în context electoral și cu ocazia unor sărbători naționale. Nu e deloc condamnabil faptul că instituția Președintelui mobilizează participarea la vot, cred că toate instituțiile o pot face. Dar este un “dar”, Președintele Sandu folosește un discurs electoral mult mai complex și partinic, decât un simplu “mergeți la vot pentru că este important”. Ea face referință la luptele politice, la care la fel participă contra forțelor pro-ruse, și cheamă votanții să pedepsească “bandiții”. Președintele vorbește în limbajul PAS", spune Cenușă.

Amintim că mai mulți politicieni au acuzat-o pe Maia Sandu că ar folosi resursul administrativ pentru a promova PAS. La începutul campaniei electorale, și experții PromoLex au constatat că președintele se implică în campanie în favoarea partidului din care vine. După acest raport, Maia Sandu a declarat că le va cere socoteală celor de la PromoLex.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).