Marcați
Prioritățile legislative ale Blocului Comuniștilor și Socialiștilor
28.06.2021, 15:15
Cel puțin, 10 proiecte de lege necesită adoptare de urgență în noua legislatură, deoarece vizează asigurarea bunăstării oamenilor și securitatea țării. Despre planurile Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au vorbit, zilele trecute, cei doi lideri ai formațiunii, Igor Dodon și Vladimir Voronin. Ei au avut întruniri cu locuitorii satelor din mai multe raioane.

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a precizat că deputații Blocului PCRM-PSRM vor insista asupra menținerii vârstei de pensionare la nivelul de 57 de ani pentru femei și de 62 de ani pentru bărbați.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Până nu majorăm calitatea vieții, nu te vârî la vârsta de pensionare. Dacă dreapta câștigă alegerile de peste două săptămâni, pot paria pe orice, ei majorează vârsta de pensionare înapoi la 63”.

De asemenea, urmează a fi promovată imediat legea prin care rețelele comerciale mari sunt obligate să asigure ca, cel puțin, jumătate din producția agroindustrială de pe rafturi să fie de origine locală, document pe care președintele țării, Maia Sandu, refuză să-l promulge, a precizat președintele PSRM, Igor Dodon.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Cred că, dacă nu vom crea locuri de muncă acasă, vom rămâne fără oameni. Pentru asta, trebuie să ajutăm producătorul nostru autoton. Cel ma bine e ca producția noastră să fie în toate magazinele, decât cea de import”.

De asemenea, el a promis că reprezentanții Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor nu vor permite lichidarea raioanelor și satelor mici.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Noi suntem pentru păstrarea satelor și raioanelor mici, pentru că, dacă lichidezi un raion, pentru că vor fi mai puține cheltuieli, dar omul simplu unde trebuie să meargă pentru un certificat? Să meargă la Bălți, pentru fiecare document? Iată diferența dintre noi”.

Printre subiectele urgente de pe agenda parlamentară a blocului electoral figurează modificarea Constituției, care i-ar interzice unui președinte de țară să dețină cetățenia altor state.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Atunci când un conducător de țară are cetățenia și a altui stat – a României sau Rusiei -, al cui interes el o să-l reprezinte? Noi trebuie să micșorăm numărul de deputați, să fie mai puțini. Să le interzicem deputaților să treacă dintr-un partid în altul. Nu-i normal lucrul ăsta”.

Igor Dodon a mai spus că Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor este gata să-și asume conducerea țării, cu un guvern care să rezolve rapid problemele oamenilor și ale statului.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Noi am elaborat un program economic, care este baza pentru următorul program de guvernare. Deodată îl implementăm. La începutul lui august este Guvern. Două-trei săptămâni, am stabilizat situația cu prețurile și, în septembrie-octombrie, trebuie să facem un salt mai departe. Trebuie să modificăm bugetul, să vedem unde nu am finalizat niște proiecte de infrastructură, drumuri și așa mai departe. Noi știm cum”.

Liderul socialiștilor a amintit că din toamnă apar o serie de provocări, inclusiv expirarea, în 1 octombrie, a prevederilor contractului de achiziție a gazelor naturale, iar învestirea unui guvern ostil Federației Ruse ne-ar putea costa scump la încălzire.

Igor Dodon, președintele PSRM: „Noi am primit anul acesta gazul cu 120-140 USD pentru o mie de metri cubi, o să fie 250 -300. Tariful se duce în sus cu 50-60 de procente în sus, ce o să facă oamenii?”.

Din aceste considerente cei doi lideri ai blocului electoral pledează pentru o politică externă echilibrată, care presupune relații bune și cu Occidentul, și cu Orientul, dar fără îndatorarea statului, care îl poate lipsi de suveranitate.

Vladimir Voronin, președintele PCRM: „Trebuie să analizăm foarte bine pentru ce ni se fac aceste cadouri, pentru ce ni se dau aceste credite, de ce ni se impun în calitate de prieteni. Aceste credite obligă statul să execute cerințele celor care ne dau bani. Banii sunt ca un fel de cașcaval din proverb – îl putem găsi gratuit doar într-o capcană. Nouă ni le oferă pentru a ne face dependenți, pentru a ne închina tot timpul în fața cuiva, pentru a nu putea promova o politică independentă a statului nostru”.

Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor este pe locul șase în buletinul de vot. În cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate au fost înscriși 23 de concurenți.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).