Marcați
Promovare de 72% la BAC
28.06.2021, 11:19
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a publicat rezultatele preliminare ale examenelor de bacalaureat. Rata de promovare este de 72,33 la sută sau cu 4,4 puncte procentuale mai mare, comparativ cu sesiunea din 2019. Dintre cei peste 16 mii de candidați, 11.727 au obținut note de promovare. 16 elevi au media 10, iar unul a fost eliminat, din cauză că a vrut să copieze. Cei care nu sunt de acord cu notele obținute pot depune contestații la centrele de bacalaureat până astăzi, ora 18:00, iar rezultatele finale vor fi anunțate în 4 iulie.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, rata de promovare a absolvenților din licee este de 87,52 la sută, cu 0,11 puncte procentuale mai mare față de sesiunea din 2019, iar în cazul candidaților de la colegii și centrele de excelență acest indicator ajunge la 42,86 la sută. Dintre cei 169 de restanțieri din sesiunile anterioare, doar 22 au promovat în acest an.

3.026 de candidați sau cu 655 mai mult față de 2019 au obținut media opt sau mai mare, iar 725 au luat nouă sau mai mult, ceea ce înseamnă o creștere cu 190, comparativ cu acum doi ani. A crescut și numărul candidaților de nota 10 la toate disciplinile. În timp ce în 2019 erau 11, în acest an au fost 16.

În perioada 19-26 iulie va fi organizată sesiunea suplimentară a examenelor de bacalaureat. Pentru participare, în zilele de 4 și 5 iulie, candidații vor depune cerere la centrul în care au susținut probele la sesiunea de bază.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).