Marcați
Ziua Mondială a Sănătății
7.04.2021, 18:40
”Pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă!”. Este genericul din acest an al Zilei Mondiale a Sănătății. Mesajul vine în contextul pandemiei de COVID-19, care a afectat întreaga planetă. După mai bine de un an de luptă aprigă împotriva infecției, sistemul medical din țara noastră este suprasolicitat, secțiile de terapie intensivă sunt arhipline cu pacienți în stare extrem de gravă, iar zilnic sunt înregistrate peste 40 de decese. În contextul evenimentului internațional, am selectat câteva secvențe din reportajele realizate de echipa noastră de la începutul pandemiei, care exprimă dificultățile prin care trec medicii din linia întâi.

În data de 7 martie 2020 a fost înregistrat primul caz de COVID-19 în țara noastră. Acesta a fost momentul izolării angajaților din sistemul sănătății. S-au dedicat întru totul tratării pacienților contaminați și au stat departe de familii. La început, costumul de protecție a devenit principalul accesoriu. Erau nevoiți să-l poarte câte patru ore, la temperaturi caniculare. Urmau patru ore de repaos, după care o luau de la capăt. Uneori, nici nu reușeau să mănânce, pentru că, atunci când vine vorba de salvarea vieților, contează fiecare secundă.

Ana Coeva, pediatru, 14.04.2020: „În momentul în care stai în echipament, ele apasă și sunt destul de dureroase. La moment, când le-ai scos, deja rămâne numai semnul. Temperatura camerei e 24-25 și, în momentul în care ești în costum, evident că ești ca în saună, aproape”.

Igor Curov, fost vicedirector medical Institutul de Medicină Urgentă, 26.11.2020: „Vă spun sincer, colegii mei sunt foarte epuizați, foarte obosiți, într-adevăr. Da, desigur, ne ținem unul pe altul. Altă ieșire nu avem. Noi suntem la datorie și continuăm, continuăm. Într-adevăr, arderea profesională, epuizarea completă, practic, mai mult psihologic, vă spun. Și fizic e destul de greu, dar psihologic... mai mult.

Unii medici nu și-au văzut familiile cu lunile, iar alții și-au văzut pentru prima dată nou-născuții prin smartphone.

Pavel Balica, medic rezident, 12.06.2020: „Practic, familia de două luni, cum am început lucrul la Centrul COVID nu am văzut-o deloc. Soția, chiar înainte de a intra aici, a născut un copilaș, pe care doar pe rețelele de socializare îl văd. Părinții, doar la telefon”.

Ana Coeva, pediatru Spitalul Clinic Republican pentru Copii ”Emilian Coțaga”, 14.04.2020: „Fata este la bunei. Clar că este greu, departe, dar mă bucură faptul că este la bunica și bunica foarte corect i-a explicat situația. Unde este mama? Ce face mama? De ce nu vine?... și se simte bine, la aer curat”.

Igor Curov, fost vicedirector medical Institutul de Medicină Urgentă, 26.11.2020: „Am doctori care nu au văzut copiii mai mult de șase luni. Am doctori care nu au vizitat părinții, datoriă faptului că sunt permanent, practic, în gardă. Permanent”.

În pofida acestor provocări, medicii nu s-au gândit, pentru nicio secundă, să renunțe.

Pavel Balica, medic rezident, 12.06.2020: „Odată ce am intrat în acest rol, noi trebuie să mergem până la capăt, adică nu este posibil și nici nu vreau să mă gândesc la altă meserie”.

Ludmila Brușinscaia, medic Institutul de Medicină Urgentă, 13.04.2020: „
Nu o să renunțăm pentru că ar fi foarte incorect din partea noastră. Eu cred că acum nimeni nu trebuie să renunțe”.

Ina Voleac, medic rezident, 17.06. 2020: „- Fluxul e mare de pacienți, zilnic. - Cât timp o să mai rezistați? - Vom rezista atât cât va fi necesar, evident, pentru că nu este vorba de un lucru simplu, este viața oameilor”.

Îndemnul lor către populație a rămas același - să respecte măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.

Loreta Eșanu, șefă de secție Spitalul clinic municipal ”Sfântul Arhanghel Mihail”, 09.07.2020: „Nu vrem să fim nici eroi. Nu vrem nici aplauze. Noi vrem pur și simplu ca, un pic populația orașului nostru, a țării noastre, să fie mai responsabilă. Cu părere de rău, m-am ciocnit personal cu unii indivizi care ziceau că COVID-ul este o poveste și numai trebuie atâta zarvă. Nici pe departe nu este poveste.

Natalia Stefanțov, medic rezident, 17.06. 2020: „Rugăm să stea acasă, să aibă grijă. Ieșind în zonele publice să fie echipați, să fie cu mască. Necătând la faptul că toți spun că se sufocă în mască, noi ne sufocăm mult mai mult decât ei. Noi suntem într-o zonă unde ne punem viața noastră în pericol”.

Până acum, 109 angajați ai sistemului sănătății au fost răpuși de virusul COVID-19.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).