Marcați
Imunizarea a cuprins 1,5% din populație
6.04.2021, 15:24
Peste 50.400 de oameni din țara noastră au fost imunizați cu prima doză împotriva virusului COVID-19. Asta reprezintă 1,5 la sută din numărul total al populației. În rândul angajaților sistemului sănătății, rata de vaccinare este de aproximativ 57 la sută. Potrivit Comitetului Național de Experți în Imunizare, de la inițierea campaniei de administrare a preparatelor au fost semnalate 395 de abateri. Este vorba de oameni, inclusiv funcționari și aleși locali, care s-au imunizat din contul cadrelor medicale.

Potrivit autorităților, planul de imunizare împotriva virusului COVID-19 nu a fost respectat în 29 de raioane. Coordonatoarea Comitetului Național de Experți în Imunizare, Ninel Revenco, a declarat că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va decide asupra sancțiunilor în cazurile de imunizare a funcționarilor.

Ninel Revenco, coordonator Comitetul Național de Experți în Imunizare: “Analiza a evidențiat că nu întotdeauna s-a respectat ordinea înregistrării, nu întotdeauna aceste persoane au fost incluse corespunzător. De exemplu, în unele centre, persoanele care sunt din sistemul medical, din cauza unor abateri, au fost incluse în alte categorii. Noi înțelegem foarte bine că acest interes față de campania de vaccinare este extrem de mare și este explicabil, deoarece în țară este un număr limitat de vaccinuri și nu numai în țara noastră, dar și la nivel internațional și în țările vecine”.

În 14 raioane au fost utilizate toate dozele de vaccin distribuite, iar în Capitală rata de utilizare este de peste 94 la sută. Epidemiologul Alexei Ceban a declarat că, în depozitul Agenției Naționale de Sănătate Publică, au rămas puține vaccinuri, însă autoritățile urmează să primească noi loturi.

Alexei Ceban, epidemiolog Agenția Națională pentru Sănătate Publică: „La moment, sunt peste 12.000 de doze ”Pfizer” în depozitul național de vaccinuri, care se păstrează la temperatura de -60, -90, acestea fiind dozele securizate pentru doza doi a persoanelor care deja au fost vaccinate cu ”Pfizer”. Avem 36.000 de doze de vaccin ”AstraZeneca”, care de asemenea sunt depozitate la Agenția Națională pentru Sănătate Publică”.

Epidemiologul din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Laura Țurcan, a declarat că, până acum, au fost raportate 957 de reacții adverse, în urma administrării vaccinului.

Laura Țurcan, epidemiolog, Agenția Națională pentru Sănătate Publică: „Majoritatea din ele, și anume 75%, au fost ca evenimente ușoare, care includ o febră până la 38 de grade, slăbiciune, dureri musculare, dureri articulare. Altele din ele sunt mai moderate și includ aceleași simptome, doar că au mai pronunțate aceste simptome. Până în prezent, nu avem raportat niciun caz de șoc anafilactic și niciun caz de reacție alergică gravă sau severă”.

Potrivit autorităților, în cea de-a doua etapă a vaccinării au fost incluși aproximativ 700 de mii de oameni. Este vorba de angajați ai sistemului educației, oameni cu vârsta de peste 60 de ani și cei care suferă de boli cronice. Din aceste categorii au fost imunizați până acum aproximativ 11.000 de oameni. În etapa a doua au fost incluși și jurnaliștii, iar prioritate vor avea reporterii și cameramanii.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).