Marcați
Ministru agriculturii, despre exportul de grâu: Acesta nu este motiv de panică în țară, pentru că țara este asigurată din punct de vede alimentar
31.03.2021, 12:59
Motive de îngrijorare pentru securitatea alimentară a țării nu sunt. Statul este asigurat în proporție de 125% cu grâu, iar roada din acest an se anunță a fi îndeajuns pentru a asigura în continuare necesitățile statului. Concluziile au fost făcute în urma audierilor desfășurate de Comisia parlamentară agricultură și industria alimentară, unde au fost invitați ministrul în exercițiu al Agriculturii, Ion Perju, reprezentanții MAI, Agenției Rezerve Materiale și Combinatului ”Franzeluța”.

Potrivit ministrului, decizia de sistare a exportului de grâu din rezerva de stat până la 12 aprilie a fost luată la propunerea CSS și nu prezintă niciun motiv de îngrijorare.

”Acesta nu este motiv de panică în țară, pentru că țara este asigurată din punct de vede alimentar. În rezerva de stat este o cantitate cu 25% mai mult decât cantitatea prevăzută de grâu alimentar. Noi am solicitat informații suplimentare din teritoriu să vedem cât grâu este astăzi disponibil. Conform informațiilor, grâu este îndeajuns până la următoarea roadă, chiar și mai mult”, a spus Perju.

Ministrul a adăugat că, datorită eforturilor depuse de Guvern în 2020, un an destul de dificil, prin acordarea ajutorului financiar de 384 de milioane de lei agricultorilor și altor măsuri de susținere, s-a reușit semănarea a peste 318 mii de ha de grâu de toamnă și 45 de mii de ha de orz.

Președintele comisiei, deputatul Radu Mudreac, a declarat că procesul de împrospătare a grâului din rezerva de stat va fi monitorizat minuțios pe dimensiunea parlamentară.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).