Marcați
Tot mai multe state preferă ”Sputnik V”
29.01.2021, 17:15
Crește numărul țărilor care au autorizat vaccinul rusesc antiCOVID-19 ”Sputnik V”. Cel mai recent exemplu este Republica Guinea de pe continentul african. Acesta este al 13-lea stat care va utiliza preparatul rusesc. Printre primii care s-au vaccinat este și președintele statului african, se menționează într-un comunicat de presă difuzat de Fondul rus de investiţii directe, care a finanțat elaborarea ”Sputnik V”.

Potrivit reprezentanților Fondului rus de investiții directe, în desfăşurare este procesul de autorizare a vaccinului în Uniunea Europeană. Recent, cancelarul Angela Merkel a anunţat că Germania va oferi sprijin pentru autorizarea “Sputnik V” în UE.

Între timp, Ungaria nu a aşteptat o decizie a UE şi a autorizat de sine stătător utilizarea la nivel naţional a vaccinului.

Şi Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, pledează pentru autorizarea produsului rus. El consideră că acesta poate avea un rol important în lupta împotriva pandemiei. Guterres şi-a exprimat speranţa că Organizaţia Mondială a Sănătăţii va aproba cât mai curând acest vaccin.

Pe lângă Federaţia Rusă, “Sputinik V” este folosit în Serbia, Belarus, Argentina şi Emiratele Arabe Unite. Până acum, cu acest preparat au fost imunizate peste 1,5 milioane de persoane.

Și Republica Moldova ar putea primi în curând un lot important de vaccin din Federaţia Rusă. Președintele PSRM, Igor Dodon, a anunţat că a discutat despre asta, la Moscova, cu adjunctul șefului Administrației președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak.

Producătorii vaccinului “Sputnik V” dau asigurări că acesta nu provoacă alergii puternice şi este forate uşor de păstrat şi transportat. Comparativ cu alte preparate, care necesită a fi depozitate la temperaturi de la minus 20 de grade până la minus 70 de grade Celsius, vaccinul rusesc poate fi depozitat şi într-un frigider convențional, la temperatura de 2-8 grade Celsius. De asemenea, preţul mic de până la 10 dolari pentru o doză îl face foarte accesibil, iar nivelul de eficacitate este de peste 90 la sută, inclusiv împotriva cazurilor severe.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).