Marcați
Administrația de Stat a Drumurilor: Până azi, au fost efectuate 94% din lucrările planificate în cadrul programului „Drumuri bune”
9.12.2020, 10:59
Anul acesta, în cadrul Programului național ”Drumuri bune pentru toți” vor fi reparate 907 kilometri de drumuri locale. Potrivit datelor prezentate de responsabilii de la Administrația de Stat a Drumurilor, până la această dată au fost efectuate 94 la sută din lucrările planificate.

Astfel, din cei 825 de kilometri de drum renovați până la ora actuală, 296 de kilometri au fost asfaltați, iar 529 - pietruiți. Lucrările s-au desfășurat în localitățile din 16 raioane. Pentru reparația celor 825 de kilometri de drum au fost investiți 1,62 de miliarde de lei.

Procesul de renovare a drumurilor locale mai continuă pe 82 de kilometri. Este vorba, în special, de lucrări de pietruire, pentru care sunt prevăzute finanțări de 63 de milioane de lei.

Bugetul total al programului pentru acest an, lansat la inițiativa președintelui Igor Dodon, este de 1,125 de miliarde de lei.

În 2021, din bugetul de stat vor fi alocate 2,5 miliarde de lei pentru reparația drumurilor, dintre care 900 de milioane de lei vor fi cheltuiți pentru renovarea drumurilor din sate.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).