Marcați
Bugetul de stat – 2021, aprobat de Comisia parlamentară
2.12.2020, 13:01
Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a avizat, pentru votul în prima lectură, proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021.

Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, a declarat în cadrul dezbaterilor că documentul a fost elaborat luând în considerație impactul fără precedent al pandemiei COVID-19 și calamităților naturale din anul 2020 asupra economiei naționale. Potrivit ministrului, anul 2021 se așteaptă a fi un an de recuperare a pierderilor suportate în anul 2020.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 este fundamentat pe o creștere economică de 4,7%, o majorare a exporturilor de 12,6% și sporire a importurilor de 14,3%.

Veniturile bugetului de stat vor constitui 41,41 de miliarde de lei, în creștere cu 4,2 miliarde lei față de anul 2020. Cheltuielile bugetului de stat reprezintă 55,39 de miliarde de lei, înregistrând o creștere cu 2,2 miliarde de lei față de anul în curs. Deficitul bugetar se estimează la 13,9 miliarde de lei.

Principale măsuri de politici care se regăsesc în proiectul bugetului pe anul 2021, se referă la domeniile susținerii mediului de afaceri, politicii salarizării, ocrotirii sănătății și politicilor sociale.

Astfel, pentru anul 2021 se propune continuarea subvenționării locurilor de muncă, subvenționării dobânzilor la creditele contractate de la băncile comerciale de către agenții economici, acordarea creditelor în condiții preferențiale întreprinderilor mici și mijlocii, prin intermediul băncilor comerciale, rambursarea TVA în contul achitării impozitelor salariale, pentru agenții economici din agricultură care au suferit în urma calamităților naturale.

De asemenea, proiectul de lege prevede creșterea graduală și egalarea unor valori de referință utilizate la calcularea salariilor angajaților din sectorul bugetar. Astfel, valoarea de referința generală care se aplică pentru calcularea salariilor a peste 80 mii de angajați din sectorul bugetar se va majora de la 1650 lei la 1700 lei. Totodată, va fi continuată politica de susținere a personalului medical, prin punerea în aplicare a următoarei etape de majorare a salariilor cu 30% de la 1 ianuarie 2021.

Documentul urmează să fie votat de plen în trei lecturi.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).