La alegerile parlamentare din 2018 ar putea fi implementat, în regim de testare, votul electronic. Experţii Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare au prezentat un concept privind votarea la distanţă, prin internet, despre care spun că va asigura accesul la alegeri pentru persoanele cu dizabilităţi şi cetăţenii care locuiesc peste hotare. Totuşi, experţii nu exclud că noul mecanism ar putea fi folosit pentru fraudare alegerilor.
Experţii susţin că Republica Moldova dispune de resursele necesare pentru introducerea sistemului de vot prin internet, inclusiv de o infrastructură internet bine dezvoltată și de un nivel adecvat de educaţie al reprezentanților domeniului tehnologiilor informaţionale.
"Principala recomandare este să fie implementate pas cu pas aceste noi tehnologii, ca să ajungem, într-un final, la un rezultat. Cetățenii Republicii Moldova trebuie să poată să-şi exprime votul prin internet la toate alegerile, indiferent dacă se află sau nu în ţară", a menționat Jonas Udris, consultant PNUD.
Pentru a crea un cadru juridic adecvat punerii în aplicare a votului prin internet, sunt necesare modificări în Codul Electoral. Acestea ar urma să prevadă cerinţe legate de verificarea votului, reguli de anulare, principii de asigurare a secretului, precum şi aspecte de identificare a alegătorilor. Experţii nu exclud fraudarea votului sau alte ilegalităţi, întrucât internetul este, în unele cazuri, un mediu necontrolat.
"Cu siguranţă, orice sistem creat de om poate fi distrus de om, atunci când există rea-credinţă. Însă, atâta timp cât vor exista anumite proceduri de verificare, atâta timp cât vor exista proceduri de contestare a anumitor decizii, inclusiv a votului prin internet, atunci putem fi siguri de rezultate", susține director de programe Asociaţia "Promo-Lex", Pavel Postică.
Experţii consideră că votul prin internet va fi o măsură eficientă împotriva cazurilor de cumpărare a voturilor şi împotriva presiunii din partea apropiaţilor.
NTV Moldova