Vicecomisarul şi şeful Poliţiei Criminale din Râşcani au fost reţinuţi pentru inacţiuni în investigarea unui caz de dublu omor
27.06.2016, 10:15
Vicecomisarul şi şeful Poliţiei Criminale ai Inspectoratului de Poliţie Râşcani au fost reţinuţi aseară de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA.
Ambii sunt bănuiţi de abuz în serviciu, exprimat prin lipsa de acţiuni prompte în investigarea dublului omor, înregistrat la începutul săptămânii trecute. Aceştia sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA, se menționează într-un comunicat al instituției.
Duminică, un grup format din procurori anticorupţie, ofiţeri CNA şi ofiţeri SPIA a efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală la Inspectoratul de Poliţie din Râşcani. În urma audierilor, cei doi şefi au fost reţinuţi, fiindu-le înaintată bănuiala de abuz în serviciu.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă amendă de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.