Marcați
România nu va redeschide școlile, grădinițele și universitățile în acest an de studii
27.04.2020, 14:29
În România, instituțiile de învățământ își vor relua activitatea din septembrie 2020. Anunțul a fost făcut de președintele român, Klaus Iohannis.

„În acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile nu se mai deschid. Elevii nu se vor mai întoarce la cursuri. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor fi forme de învățământ la distanță. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, a spus Iohannis.

El a mai declarat că, totuși, absolvenții vor susține examenele naționale, așa cum era programat.

„Absolvenții vor putea reveni din 2 iunie pentru a se pregăti pentru examene naționale. Evident că vor fi respectate normele sanitare, maxim 10 elevi în clasă, maxim 2-3 ore. Examenele naționale, BAC-ul, vor fi organizate cum au fost planificate, dar cu respectarea regulilor sanitare”, a mai spus Iohannis.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).