Marcați
Vaccin contra COVID-19
17.03.2020, 18:28
Cercetătorii din Statele Unite ale Americii au început primele testări asupra oamenilor a vaccinului împotriva infecției COVID-19. Voluntarii, cărora le-a fost introdus preparatul, sunt persoane care nu suferă de boli cronice și nu sunt infectate. Pentru ca potențialul vaccin să fie aprobat de specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății este nevoie de monitorizarea efectelor acestuia timp de aproape 18 luni.

Primul voluntar asupra căruia a fost testat vaccinul este Jennifer Haller, în vârstă de 43 de ani. Femeia este manager operațiuni la o companie de tehnologii.

Timp de 14 luni, femeii îi va fi monitorizată temperatura, simptomele, dar și potențialele efecte adverse. Voluntarii sunt injectați cu diferite doze experimentale.

Cercetătorii spun că încă nu sunt sigur de inofensivitatea vaccinului, iar răspunsul îl vor avea abia după perioada de testare.

Ultimele statistici arată că, la nivel mondial, peste 187.000 de persoane sunt infectate cu noul tip de coronavirus, iar peste 7.300 au decedat. În același timp, mai mult de 80.000 de pacienți au fost tratați.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).