Marcați
Investiţii în agricultură
31.01.2020, 18:05
O fabrică de producere a sistemelor de irigare prin picurare ar putea să fie construită în ţara noastră. Proiectul a fost prezentat de către o importantă companie din Coreea de Sud, în timpul unei întâlniri a reprezentanților acesteia cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju.

Investitorul a propus ca proiectul să fie realizat în parteneriat cu o companie din Moldova. De asemenea, a anunțat că Guvernul de la Seul este dispus să ofere finanțări nerambursabile în acest sens. Potrivit ministrului Agriculturii, Ion Perju, discuțiile au vizat și pașii ce urmează a fi parcurși pentru a lansa investiția. Ministrul a dat asigurări că va întreprinde toate măsurile pentru îmbunătățirea climatului investițional. Părțile au convenit că investitorul coreean să revină, în luna martie, la Chişinău, pentru a stabili coordonatele finale ale proiectului, dar şi pentru o eventuală semnare a acordului investițional.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).