Marcați
Cooperare cu Uniunea Eurasiatică
30.01.2020, 19:42
Premierul Ion Chicu participă, azi şi mâine, la reuniunea Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, care se desfăşoară în oraşul Almatî din Kazahstan. Este în premieră când un şef al Guvernului de la Chişinău participă la şedinţa acestei organizații, în care Moldova are statut de observator. Astăzi, Ion Chicu s-a întâlnit cu premierul Kazahstanului, Askar Mamin, şi cu șeful Executivului de la Minsk, Serghei Rumas. Părţile au discutat despre impulsionarea relaţiilor comercial-economice bilaterale.

La Almatî, agenda premierului include întrevederi şi cu prim-miniştrii Federaţiei Ruse, Armeniei şi Kîrgîzstanului. Înainte de a pleca în Kazahstan, Ion Chicu a declarat pentru NTV Moldova că, în timpul întrevederii cu premierul rus, Mihail Mişustin, va discuta ultimele detalii privind împrumutul de 500 de milioane de dolari solicitat de ţara noastră de la Guvernul Federației Ruse pentru reabilitarea drumurilor.

" În primu rând, voi aborda în continuare subiectele legate de comerţul extern. Cunoaşteţi că, în cadrul vizitei din noiembrie, am discutat despre extinderea gamei de produse, categorii de produse de export spre Federaţia Rusă şi uitaţi-vă că, din ianuarie 2020, aceasta s-a întâmplat Vom discuta şi despre creditul suveran pe care Republica Moldova îl va aloca sau direcţiona spre dezvoltarea infrastructurii. O să discutăm, ministerele finaţelor ale noastre sunt pe ultima etapă de coordonare, de creare a condiţiilor. Şi eu cu domnul prim-ministru Mişustin, probabil, va trebui să punem doar ultimul punct pe acest acord", a precizat Ion Chicu.

De asemenea, la Almatî, Ion Chicu va participa la Forumul Digital, în cadrul căruia va prezenta oportunitățile investiţionale ale ţării noastre în acest domeniu.

Recent, Republica Moldova a depus o cerere de a deveni membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Potrivit conducerii țării, asta va permite atragerea finanţărilor pentru dezvoltarea proiectelor industriale şi de infrastructură.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).