Marcați
Cor­pu­rile celor patru mem­bri ai echi­pa­ju­lui SMURD vor fi transportate în România
3.06.2016, 10:30
Trupurile celor patru membri ai echipajului de pe elicopterul SMURD prăbuşit în Republica Moldova vor fi transportate, vineri, de la Chişinău la Iaşi, necropsiile în cazul lor fiind finalizate în noaptea de joi spre vineri, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Autopsiile în cazul celor patru membrii ai echipajului au fost finalizate în noaptea de joi spre vineri, iar pe parcursul zilei de vineri trupurile vor fi transportate la Iaşi, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, prezent la locul prăbuşirii elicopterului SMURD, notează mediafax.ro.

"Autposia s-a făcut deja, s-a făcut în cursul nopţii, cu identificare, cu tot. Vor merge în primă fază la Iaşi. Cei care fac investigaţiile decid când vor ridica epava elicopterului", a declarat Raed Arafat.

Întrebat despre verificările făcute asupra aparatului de tip EC-135 prăbuşit, secretarul de stat a precizat că :"ultima verificare mare a fost făcută în februarie, celelalte, toate la timp. Se fac verificări periodice, după 50 de ore de zbor, după 100 de ore."

Întrebat dacă aparatul SMURD era dotat cu radar meteo, Raed Arafat a spus că elicopterul era autorizat de zbor.

"Aici, cei de la Aviaţie trebuie să vă răspundă. Era autorizat de zbor la vedere, cu un singur pilot. Dacă pilotul sesizează că nu sunt bune condiţiile pe care le vede, el este cel care decide dacă abandonează misiunea."

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a ajuns vineri dimineaţă, puţin după ora 08.30, alături de specialişti români în aviaţie, dar şi criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în Republica Moldova, la locul în care joi elicopterul SMURD s-a prăbuşit.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).