Marcați
Adepții Maiei Sandu vor scumpiri
15.01.2020, 19:13
Expertul în energetică Victor Parlicov, fost director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, este de părere că tarifele pentru gazele naturale ar trebui majorate, dar că ANRE nu o face. Declarația a fost făcută într-o emisiune la un post de televiziune privat.

Potrivit portalului today.md, Victor Parlicov este un adept al Partidului Acțiune și Solidaritate și al Maiei Sandu. Fostul director general al ANRE afirmă că tariful pentru gaze ar trebui să crească, în pofida faptului că, pentru 2020, prețul de import a scăzut cu peste 50 de dolari pentru mia de metri cubi.

"Teoretic, tariful pentru gaze trebuie să fie majorat, indiferent de faptul că prețul de cumpărare a scăzut. Voi explica asta, pentru că, în actualul tarif, care a fost valabil și în anul 2019, prețul de procurare a gazului, indicat în tarif, a fost de 178 de dolari, iar prețul mediu de procurare, pe parcursul anului 2019, a fost de peste 220 de dolari. Astfel, tariful de anul trecut nu a acoperit", a spus Parlicov.

Anual, Republica Moldova consumă 2,9 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).