Marcați
Pretendenți la postul de director al ANRE
24.12.2019, 18:25
Doi candidați pentru funcția de director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au fost supuși astăzi probei interviului. Testarea s-a desfășurat la Comisia parlamentară Economie, Buget și Finanțe.

Primul candidat intervievat a fost Violina Șpac. Ea lucrează de nouă ani la ANRE, inițial, în calitate de specialist în cadrul Secției Juridice, iar ulterior - de șef al acestei subdiviziuni a agenției.

"Cunosc foarte bine, fiind în funcția de șef al departamentului juridic, pentru că departamentul juridic coordonează toate procesele și procedeele de lucru din cadrul instituției. Nu am o latură îngustă, este una multiaspectuală care îmi permite să am niște viziuni ample, complexe, corecte față de situațiile și provocările care există la moment", a spus ea.

Și Lilian Barcaru este angajat al ANRE, de 17 ani. Acum, el deține funcția de șef al Secției Calitate a ANRE.

"Am asistat, practic, la toate procesele de dezvoltare a agenției din 2002, până astăzi. Deci, știu în detalii procesele care au avut loc în organizație, cunosc foarte bine personalul care activează în agenție, practic resursele umane ale agenției, fiecare și de ce este în stare", a precizat Lilian Barcaru.

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de Administraţie format din cinci directori. Membrii acestuia sunt numiți de Parlament pentru un mandat de șase ani. Una dintre funcțiile de director este vacantă, după ce, în luna februarie, Parlamentul a desemnat doar patru membri din cei cinci.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).