Marcați
Vor amendă pentru șeful APP
19.11.2019, 15:42
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a solicitat instanței de judecată amendarea directorului general al Agenției Proprietății Publice și interzicerea acestuia de a ocupa, pe parcursul unui an, funcții de răspundere la întreprinderi și instituții de stat. Directorul general al APP, Eugeniu Moraru, este suspectat de depășirea atribuțiilor de serviciu.

Într-un comunicat al Procuraturii Generale se menționează că directorul Agenției Proprietății Publice a admis nereguli, atunci când a aprobat Regulamentul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al întreprinderii de stat pentru utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian ”MoldATSA”. Eugeniu Moraru ar fi dispus aprobarea regulamentului, dar şi desfăşurarea concursului de angajare, deşi acest drept îi revenea Guvernului. Prin urmare, PCCOCS a inițiat o cauză contravențională pe numele lui Moraru, iar concursul a fost anulat. Dosarul a fost transmis în instanţa de judecată, care va decide asupra solicitării procurorilor. Este vorba de o amendă în mărime de 4.500 de lei. Agenția Proprietății Publice este subordonată Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).