Marcați
Vase din de dovleac – tradiția reînvie
19.11.2019, 14:03
Vasele produse dintr-o specie de dovleac decorativ sunt parte indispensabilă a culturii găgăuze. De veacuri, ele sunt utilizate în gospodărie, iar tradiția confecționării este transmisă din generație în generație. Fructul este uscat şi curăţat de miez, pentru a fi păstrate în el diferite obiecte sau lichide. În prezent, acest meșteșug este promovat la Școala de meserii de la Comrat.

Imprimarea desenelor pe dovleacul decorativ a fost ocupația de o viață a maestrului în arte și meserii Piotr Vlah. El visa la inaugurarea unei şcoli de meserii, în care să fie transmisă arta decorării dovleacului. Visul maestrului a fost transpus în viață de către directorul Școlii de profil de la Comrat, Piotr Kapaklî.

"Am început cu plantarea dovlecilor, anul trecut, dar şi în acest an. Avem acum o recoltă de peste 50 de dovleci. Noi am găsit seminţe de diferite specii. Alături de copii, le-am sădit în pahare, le-am crescut, iar răsadul l-am plantat și l-am irigat pe parcursul un an. Pentru ca dovlecii să aibă un gât larg, trebuie să fie udaţi, obligatoriu, peste o zi, deoarece le place umiditatea", a spus Piotr Kapaklî.

Creșterea dovlecilor decorativi solicită multă grijă și efort. Chiar dacă sunt culese imediat după primul îngheţ, fructele trebuie lăsate să se usuce până la finele anului. De aceea, curtea școlii a fost transformată într-o mică grădină, plină cu dovleci de diferite forme.

"Sunt dovleci numiți carafe. Sunt destul de răspândiţi în China şi în Turcia. Sunt şi dovleci găgăuzi, aşa îi numesc eu, pentru că sunt tradiţionali, deoarece permanent am avut astfel de soiuri. Este așa o specie, se numeşte cap de gâscă. Semințele le-am găsit în Rusia, iar acesta este un soi unic - poate fi tăiat, când este încă tânăr, ca dovleacul, iar această parte va continua să crească", a mai adăugat Piotr Kapaklî.

Dovleacul poate lua formele dorite încă în timpul creșterii, dacă este legat în mod corespunzător sau dacă este introdus în vase speciale, de formă anumită. Din anul viitor, meșterii preconizează să confecţioneze vase din dovleac în formă de ploscă găgăuză, în care este păstrat vinul. Deocamdată, elevii școlii de meserii vor învăţa să aplice pe dovleci ornamente găgăuze și să confecţioneze vasele.

În Școala de meserii de la Comrat îşi fac studiile 60 de elevi. Pe lângă ornarea dovlecilor, ei studiază tainele olăritului, lucru cu ghipsul şi lemnăritul.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).