Marcați
Igor Dodon a anunțat o serie de măsuri sociale
18.11.2019, 10:40
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și prim-ministru, Ion Chicu.

După discuții, la o conferință de presă, șeful statului a anunțat despre lansarea principalelor măsuri de protecție socială care vor fi implementate în mod de urgență și vor contribui la îmbunătățirea situației din economia națională și a nivelului de trai al cetățenilor.

Măsurile din domeniul social care vor fi implementate sunt următoarele:

- Acordarea suportului unic pentru sărbătorile de iarnă, beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, în sumă de 700 lei, de care vor beneficia 625 mii de persoane.

- Indexarea de două ori pe an a pensiilor, începînd cu 1 octombrie 2020. Numărul de beneficiari va fi de circa 400 mii de persoane.

- Majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului de la 350 la 500 lei și extinderea numărului de familii beneficiare de acest ajutor de la 170 mii - la 300 mii.

- Garantarea pensiei pentru o perioadă de 5 ani, în cazul decesului unuia dintre soți.

- Majorarea alocației lunare de stat pentru veteranii de război (de la 100 de lei la 300 de lei), pentru participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și participanții la acțiunile de luptă din Afganistan. De acest ajutor vor beneficia circa 20,5 mii persoane.

- Majorarea indemnizației pentru tinerii specialiști din domeniul medical și farmaceutic. În cazul medicilor și farmaciștilor aceasta va crește de la 45 000 lei la 120 000 lei, iar pentru personalul medical și farmaceutic cu studii medii – de la 36 000 lei la 96 000 lei.

- Majorarea salariilor în sectorul bugetar va constitui în medie 10%. Totodată, pentru unele categorii cum ar fi profesori și educatori, majorarea va fi de 17,6%, pentru bibliotecari și angajați în domeniul culturii - cu 30%, pentru asistenții sociali – cu 16%.

"Am stabilit organizarea unor astfel de ședințe în formatul Președinte – Premier – Speaker, în fiecare zi de luni, unde vom puncta prioritățile și sarcinile pentru întreaga săptămînă pe care ulterior le vom comunica și cetățenilor prin intermediul presei", a mai declarat Igor Dodon.

president.md
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).