Parlamentul a anulat astăzi prevederile Codului Vamal, care permiteau activitatea magazinelor cu regim duty free în regiunea transnistreană. Potrivit deputaților, imediat după ce fosta guvernare a oferit această posibilitate, în 2015, pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene au început activităţile de contrabandă, prioritar cu produse de tutungerie.
În perioada 2016-2019, din 2.439 de tranzacţii de import prin magazinele duty free, în aproape 460 de cazuri a fost vorba de țigări. Valoarea acestor operațiuni se ridică la un miliard de lei. Potrivit ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, volumul enorm de țigări vândute în cele trei magazine cu regim duty free din regiunea transnistreană provoacă mari dubii.
-O să vă dau doar două cifre, ca să înțelegeți amploarea și importanța fenomenului. În primle cinci luni ale anului 2019, au fost comercializate în magazinele duty free, regimul pentru care dorim să abrogăm, aproximativ un miliard de țigarete. Mult sau nu? Vă dau, pentru comparație, în primele șase luni ale anului 2019, în Moldova s-au importat un miliard de țigarete. Deci, practic, un volum de comercializare din trei magazine duty free din regiunea transnistreană este egal cu volumul total al pieței de consum din Moldova.
Potrivit deputatului PAS, Lilian Carp, din cauza acestor scheme de contrabandă, anual, bugetul de stat suportă pierderi de miliarde de lei.
- După calculele făcute de experți, Moldova pierde anual nu mai puțin de un buget de stat, din cauza schemelor de contrabandă, care duc la eschivarea de achitare a plăților vamale la introducerea mărfurilor în Moldova, care constituie aproximativ 80 de procente din buget. Acest lucru, dacă ne uităm la cifra de țigări sau câte țigări se vindeau pe teritoriul Republicii Moldova, avem impresia că fumau și câinii, la modul propriu. Ce, nu este clar că se făcea o contrabandă indirectă? Din Transnistria, mai departe, se duceau în România și în Europa.
Schemele de contrabandă au fost aplicate în ultimii patru ani de către exponenții fostei guvernări, susține vicepreședintele Parlamentului, Ion Ceban. El a explicat că aceste ilegalități nu puteau fi comise, dacă nu ar fi existat acoperire din partea structurilor statului. În context, Ion Ceban a îndemnat Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală să se autosesizeze.
-În momentul în care noi zicem că aceasta este o crimă, noi trebuie să înțelegem că această crimă nu putea fi făcută fără suportul cuiva, pentru că este vorba despre tranzacții enorme, volume enorme. Asta înseamnă că, aici, în Parlament, cineva se face responsabil, pentru că nu doar domnul Șor sau alții au găsit limbă comună, cum să aducă unele amendamente, dar s-a votat foarte clar modificarea legislației, aici, în Parlament. Asta înseamnă că cineva a coparticipat, clar, și mulți dintre ei se află în sală la momentul de față. Doi, este imposibil ca aceste lucruri să se producă, dacă în mod normal nu este acoperire la Guvern, la MAI, la frontieră și multe alte structuri, începând cu Ministerul Finanțelor și terminând cu fiscul.
Președintele țării, Igor Dodon, a anunțat ieri că, în data de 17 iulie, licențele pentru magazinele duty free din regiunea transnistreană au fost retrase.
NTV Moldova