Noua guvernare trebuie să elaboreze o politica economică externă are să se bazeze pe intreresul statului şi de bunăstarea cetăţenilor, prin asigurarea unui echilibru între Est şi Vest. De această părere este doctorul în economie Mihail Poisik. Într-o analiză a comerţului extern cu Uniunea Europeană, la cinci ani de la semnarea acordului de liber schimb, economistul constat că guvernările anterioare au neglijat mai multe condiţii favorabile țării, în favoarea unui joc geopolitic străin.
Acum cinci ani, autorităţile Republicii Moldova au semnat acordul de asociere cu UE, dar nu au negociat aspectul reexportului de mărfuri pe tradiționala piaţă din Est - Federaţia Rusă. Asta a provocat tensiuni în relaţiile comerciale bilaterale, consideră economistul Mihail Poisik.Economistul mai spune că guvernarea anterioară a semnat documentul, fiind conştientă că acesta nu va fi respectat. Un exemplu grăitor în acest sens este competitivitatea producătorilor locali şi finanţarea ştiinţei.
- Fiți atenţi, în acest an, pentru finanţarea științei a fost prevăzută o sumă echivalentă cu 0,17% din PIB. Este de sute de ori mai puţin, comparativ cu ţările occidentale. În acordul cu UE se spune clar că, pentru finanţarea ştiinţei, trebuie cheltuită o sumă echivalentă cu 3% din PIB. De ce? Fiindcă ei pun accentul pe creşterea competitivităţii, iar noi nu avem nevoie de ştiinţă. La noi este micşorat numărul oamenilor de ştiinţă, al studenţilor, al numărului de elevi în şcolile tehnico-profesionale. În ultimii 10 ani, numărul studenţilor, al elevilor din şcolile profesional-tehnice şi colegii s-a redus în jumătate. Să ne gândim - în doar 10 ani...
În situaţia în care Moldova are acord cu UE şi statut de observator în Uniunea Eurasiatică, apare şansa unică de majorare a schimburileor comerciale atât cu Estul, cât şi cu Vestul, iar asta va impulsiona creşterea economică şi bunăstarea populaţiei, consideră Mihail Poisik.
- Politicienii trebuie să aibă grijă de interesele Moldovei, să nu se ocupe doar de efectele politice, care nu susţin nimic şi duc la înrăutăţirea relaţiilor economice şi a economiei în general. Din contra, să caute căi de dezvoltare a economiei, adică să construim relaţii de bună vecinătate cu alte state. Aceasta este important.
Într-un raport al Institutului de Politici Europene şi Reforme, făcut public în martie 2019, se arată că, în 2018, Moldova a realizat doar o treime din planul de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. În acelaşi timp, în urma înţelegerilor la care au ajuns preşedinţii Igor Dodon şi Vladimir Putin, Rusia a prelungit până la sfârşitul aceastui an regimul de comerţ fără taxe pentru unele categorii de mărfuri moldoveneşti.
NTV Moldova