Marcați
Tinerii olimpici, încurajați de președinte
1.07.2019, 18:26
Lotul universitar al țării noastre urmează să participe, în perioada 3-14 iulie, la Universiada Mondială de vară, care se va desfășura în orașul italian Napoli. Ei au avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care le-a înmânat drapelul țării și le-a urat succese la competiții. Șeful statului și-a exprimat încrederea că olimpicii va reprezenta țară cu demnitate.

Ediția a 30-a a Universiadei Mondiale de vară va întruni 8.000 de sportivi din peste 150 de țări. Țara noastră va fi reprezentată de 22 de sportivi, care vor concura la cinci probe din cele 18, inclusiv atletism, judo, tir cu arcul, taekwondo și înot. În timpul întâlnirii cu tinerii sportivi, șeful statului s-a arătat convins că țara noastră va fi reprezentată cu cinste.

- Eu sper foarte mult că imnul Republicii Moldova și drapelul Republicii Moldova, în cadrul competițiilor care vor urma, la care veți participa, va suna imnul și va fi ridicat drapelul de mai multe ori. Sunt ferm convins că veți avea rezultate. Eu vreau să vă urez succese. Dumneavoastră știți că eu tot timpul am considerat că sportivii, oamenii talentați care merg în afara țării și ne reprerintă, uneori fac mai mult decât președintele, ministerul de externe și toate ambasadele luate la un loc. Pentru că atunci când pe piedistal se ridică sportivii noștri, atunci când sună imnul de stat, aceasta este o promovare a imaginii țării noastre.

Prima dată, țara noastră a fost prezentă la Universiada Mondială în anul 1995. În tot acest timp, Republica Moldova a obținut 22 de medalii, inclusiv trei de aur, patru de argint și 15 de bronz.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).