Căldura face victime în India
17.06.2019, 13:55
Situație gravă în nordul Indiei. Cel puţin 49 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în statul Bihar, din cauza căldurii extreme. Alte 40 de persoane au fost internate în spital. Victimele sunt originare din regiunea Magadh, afectată de o secetă gravă unde temperaturile au depăşit timp de mai multe zile 45 degrade celsius.
Potrivit responsabililor din cadrul sănătăţii publice, 49 de persoane au murit în trei districte din Nordul Indiei. Majoritatea victimelor aveau vârste de peste 50 de ani. Acestea au fost spitalizate în stare de semi-conştienţă, cu febră mare, diaree şi greţuri. Un cod roșu de căldură extremă a fost lansat în capitala New Delhi, unde temperaturile au sărit de 46 de grade, iar locuitorii au fost avertizați să nu iasă din casă în timpul zilei. Câteva orașe mari au raportat îngrijorări legate de lipsa apei, râurile din India începând să sece. Musonul anual care ar fi trebuit să înceapă deja, aducând mari cantități de ploaie pe subcontinent, întârzie să apară. În 2017, cercetătorii avertizaseră că Asia de Sud, unde trăieşte a cincea parte a populaţiei mondiale, s-ar putea confrunta cu o creştere a temperaturilor la niveluri insuportabile până la sfârşitul secolului, dacă nu se face nimic împotriva schimbărilor climatice. Amintim, că în 2015 un val de căldură a provocat peste 3.500 de morţi în India şi Pakistan.
NTV Moldova