Austria nu va renunța la ”Nord stream 2”
16.05.2019, 15:15
Austria nu va ceda în fața presiunilor din partea Statelor Unite ale Americii privind proiectul gazoductului ”Nord Stream 2”. Declarația îi aparține președintelui austriac, Alexander Van der Bellen, și a fost făcută după negocierile pe care le-a avut ieri, la Soci, cu omologul său rus, Vladimir Putin. Companiile austriece au investit prea multe mijloace în acest proiect strategic și autoritățile de la Viena nu au niciun motiv economic de a renunța la el, a explicat liderul austriac.
Senatul SUA a pregătit, marți, un proiect de lege care prevede aplicarea sancțiunilor companiilor europene implicate în construcția gazoductului ”Nord Stream 2”, destinat transportului de gaz rusesc spre Germania, pe sub Marea Baltică. Potrivit proiectului, antreprenorilor care continuă să participe la construcția conductei le va fi interzis accesul în Statele Unite, iar activele deținute de aceștia în SUA vor fi înghețate. Documentul mai propune intensificarea presiunilor asupra Gazprom, cât și asupra altor cinci companii, care figurează în calitate de parteneri la proiectul ”Nord Stream 2”. Este vorba de compania franceză Engie, societăţile germane Uniper şi Wintershall, compania britanico-olandeză Shell și OMV din Austria. Președintele austriac i-a transmis însă lui Vladimir Putin că amenințările de peste ocean nu vor reuși să scoată țara sa din acest proiect.
La rândul său, Vladimir Putin a declarat că participarea în acest proiect energetic ține de decizia suverană a fiecărui stat sau companii implicate. Liderul rus s-a arătat optimist că proiectul va fi dus la bun sfârșit, în pofida presiunilor și amenințărilor venite din partea Statelor Unite ale Americii.
Anterior, Kremlinul a anunțat că Rusia poate finanţa de una singură gazoductul ”Nord Stream 2”, dacă SUA vor decide să aplice sancţiuni pentru acest proiect. Noul gazoduct va avea o capacitate de transport de 55 de miliarde de metri cubi anual.
NTV Moldova