Marcați
Rudele victimelor de ”La Soacra” au venit să ceară socoteală autorităților locale
11.04.2016, 13:39
Mai mulți funcționari din cadrul Primăriei municipiului Chișinău, inclusiv edilul Dorin Chirtoacă, au fost puși astăzi într-o situație neordinară. Victimele și rudele oamenilor care au murit în incendiul din cantina ”La soacră” le-au cerut să-și demonstreze nevinovăția prin sărutarea icoanei din sala de ședințe a Primăriei. Dintre cei vizați, doar Chirtoacă și pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată, au făcut acest gest. Ceilalți au spus că, deși nu au urmat exemplul edilului, nu se consideră vinovați.

"Eu, ca pretor, nu am nicio vină, pentru că nu am niciun drept de control. Dacă trebuie, iaca, îmi fac cruce în fața icoanei", a spus Oleg Poiată.

Pentru că oamenii au venit, din nou, la Primărie, ca să le ceară socoteală funcționarilor, Chirtoacă a promis că, până la sfârșitul săptămânii, toate familiile care au avut de suferit în urma incendiului vor primi ajutor financiar de câte 40 de mii de lei.

"Ce se poate de făcut în continuare? Primăria vă poate oferi în continuare ajutor, așa cum s-a dat de două ori. Familiile celor decedați și victimele incendiului vor beneficia de încă un ajutor similar cu cel de data trecută", a menționat edilul Capitalei.

Mai mult, oamenii s-au arătat nemulțumiți de faptul că trei dintre inculpații din acest dosar sunt cercetați în libertate.

Amintim că săptămâna trecută, câte un reprezentant al Direcției Generale Comerț, Alimentație Publică și Prestări Servicii, al Detașamentului Salvatori și Pompieri și al Centrului de Sănătate Publică au fost reținuți pentru 72 de ore. Ei sunt cercetați pentru corupere pasivă și depășirea atribuțiilor de serviciu. Potrivit procurorilor, aceștia au fost mituiți de către administratorii cantinei, pentru a permite funcționarea localului, deși acesta nu întrunea toate normele regulamentare. În data de 28 martie, Judecătoria sectorului Râșcani al Capitalei a emis o hotărâre privind transferarea administratoarei cantinei ”La soacră” din izolator în arest la domiciliu. Soțul acesteia se află în detenție preventivă. În urma incendiului din Piața Centrală, provocat de explozia unei butelii de gaz, au decedat patru persoane, inclusiv o femeie gravidă, iar nouă au suferit arsuri grave.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).