Marcați
Problema irigației pe agenda autorităților
6.04.2016, 16:16
Accesul limitat la irigație reprezintă una dintre principalele probleme pentru dezvoltarea sectorului agricol din țara noastră. În Republica Moldova sunt aproximativ 3.600 de lacuri. Cea mai mare parte este dată în arendă. În aceste condiții, producătorii agricoli nu au acces la sursele de irigare. Pentru a remedia situația, reprezentanții Comisiei Parlamentare Agricultură și Industrie Alimentară îi cer Ministerului Mediului simplificarea procedurii de utilizare a apelor de suprafață, încât fermierii să aibă acces la sursele de irigare.

"Au fost multiple solicitări și plângeri din teritoriu, atât de la agenții economici, cât și de la conducerea de ramură a raioanelor privitor la problematica de a primi accesul la irigare de la lacurile care sunt în localități”, susține Radu Mudreac, președintele Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară
Membrii Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară mai spun că problema irigațiilor trebuie soluționată urgent, deoarece situația din agricultură se agravează în fiecare an.

"Întrebarea este foarte arzătoare și nu pe șase ani de zile cum este menționat în nota informativă trimisă de Ministerul Mediului, ca să ne gândim la un proiect timp de șase ani. Șase ani de zile asta ar însemna să nu mai avem niciun agricultor în țară”, declară Ion Balan, membru al Comisiei Agricultură și Industrie Alimentară.

De cealaltă parte, Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a recunoscut că 97 la sută dintre lacuri sunt administrate de către agenți economici. Acest fapt a provocat, de-a lungul anilor, dispute aprinse între fermieri și cei care arendează lacurile.

"În maxim două zile, ministerul Mediului va veni cu un ordin al ministrului și, respectiv, cu două regulamente care, pentru prima dată în ultimii 20 de ani vor pune capăt acestor dispute. Documentul va conține prevederi clare pentru deținătorii de iazuri, administrația publică locală și irigatori, că apa, indiferent de cine este proprietar aparține statului", a declarat Valeiu Munteanu, ministrul Mediului.

Pentru a soluționa problemele ce țin de irigare, acum trei săptămâni, a fost creată o comisie specială. Din aceasta fac parte reprezentanți ai Ministerul Mediului, ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ai Inspectoratului Ecologic de Stat și ai Agenţiei "Apele Moldovei". Membrii grupului de lucru au elaborat un regulament, care îi obligă pe administratorii lacurilor să asigure accesul fermierilor la sursele de irigare. În caz contrar, vor rămâne fără autorizație.

Amintim că meteorologii au instituit, pînă în data de 15 aprilie, cod galben și portocaliu de secetă hidrologică în toată țara.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).