Marcați
Turneul de șah ”Tudor Scripcenco” a întrunit 52 de șahiști din diferite localități
16.10.2017, 15:29
În Capitală s-a încheiat, zilele trecute, cea de-a șaptea ediție a Turneului de șah ”Tudor Scripcenco”. La competiție au participat 52 de șahiști din diferite localități, care s-au confruntat în mai multe categorii de vârstă. Mai mult de jumătate dintre aceștia au avut vârsta între opt și 14 ani, ceea ce arată că sportul minții are viitor în țara noastră, consideră organizatorii evenimentului.

Cel mai tânăr șahist de la turneu are doar opt ani, însă asta nu l-a împiedicat să-i depășească pe adversari mai în vârstă și să se claseze pe locul doi, la categoria de până la 12 ani. Tinerii spun că a fost o competiție strânsă.

”A fost mai dificil, la început. Ulterior - mai simplu. Încă nu m-am deprins cu aceste turnee, deoarece este al patrulea sau al cincilea, la care particip. A fost foarte dificil”, spune un șahist.

”Am avut emoții foarte mari. Am avut și unele eșecuri. În general, am jucat însă bine, deși aș fi vrut și mai bine. Am câștigat locul întâi, deși a fost foarte riscant. Totul a fost decis în ultimul tur. Asta e cel mai important, deoarece, până atunci, toți eram aproape la același nivel. Toți aveam câte patru puncte și soarta s-a decis tocmai în ultimul tur”, a menționat un alt sportiv.

Organizatorii turneului au menționat că vârsta multor participanți arată cât de popular este acest sport printre tinerii din țara noastră. Câștigătorul competiției, Ruslan Soltanici, a marcat și o performanță personală - acesta a fost turneul cu numărul 100, pe care l-a câștigat.

”Am sperat că, în sfârșit, se va produce și acest turneu, cu numărul 100. Asta deși este dificil să gândești anticipat la victorie. Chiar trebuie să spun că nu este indicat să gândești în acest mod, deoarece asta te inhibă, însă trebuie de jucat ca la un turneu obișnuit, un șah obișnuit. Este, bineînțeles, o senzație plăcută, însă trebuie acum să-mi stabilesc noi obiective și să merg spre ele”, spune Ruslan Soltanici.

Secretarul general al Federației de șah din Moldova, Valeriu Coadă, a menționat că turneul ”Tudor Scripcenco” a fost organizat grație sprijinului acordat de către șeful statului, Igor Dodon.

”Într-adevăr, vreau să vă spun că turneul memorial tradițional s-a desfășurat numai cu ajutorul președintelui federației, domnul Igor Dodon, care este și președintele țării, deoarece vreau să vă spun că noi ne-am adresat cu zeci de scrisori la diferiți sponsori și a răspuns pozitiv numai președintele federației și turneul l-am făcut numai grație lui”, spune Valeriu Coadă.

Cea de-a șaptea ediție a competiției de șah ”Tudor Scripcenco” s-a desfășurat în perioada 11-15 octombrie. Maestrul, în cinstea căruia a fost înființat acest turneu a început să-i învețe pe copii acest gen de sport la vârsta de 19 ani, în orașul natal Cahul. În 1966, el a devenit președinte al Federației de șah a RSSM. Este autor al nouă cărți de specialitate și a reușit să obțină introducerea în școli a disciplinei șahul. În 2008, Tudor Scripcenco a fost decorat cu ordinul de onoare.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).