Marcați
Experții se îndoiesc de capacitatea autorităților moldovenești de a îndeplini condițiile României și UE
10.02.2016, 15:05
Experții moldoveni se îndoiesc de capacitatea autorităților de la Chișinău de a îndeplini condițiile impuse de România și Uniunea Europeană pentru reluarea finanțării externe. Subiectul a fost discutat în cadrul prezentării raportului anual de analiză și prognoză EFOR 2016. Prezentarea a avut loc marți, 9 februarie, la București, cu participarea experților de pe ambele maluri ale Prutului.

Participanții la discuție au abordat situația politică și social-economică din Moldova, dar și motivele care stau la baza acțiunilor de protest, au discutat despre revendicările manifestanților, implimentarea reforfmelor și procesul de implimentare a Acordului de Asociere cu UE.

Fostul ministru al Educației, Maia Sandu a menționat că susține revendicările protestatarilor, care încearcă să schimbe ”sistemul defectuos, creat în Moldova timp de mai mulți ani”. Maia Sandu consideră că acțiunile României sunt justificate, atunci cînd a promis să acorde susținere financiară, însă a impus un șir de condiții autorităților moldovenești.

”Susținerea bugetară, care vine din partea României sau alți parteneri este un instrument real și important pentru Moldova. Vom monitoriza îndeplinirea condițiilor impuse. Cred că guvernarea va declara despre respectarea acestor cerințe, însă le va realiza cel mult pe jumătate”, a subliniat Maia Sandu.

Directorul executiv al Asociației pentru democrație participativă (ADEPT), Igor Boțan a menționat că ”criza morală în Moldova a fost provocat de corupția totală”.

”Totul a început de la partajarea instituțiilor între partide. Șefii organelor judiciare au fost numiți după criterii politice, și nu au putut acționa împotriva celor, care i-au numit în funcții. Astfel lucrează în Moldova așa- numitele ”pîrghii”. Se crează un cerc vicios, funcționarii depind unul de altul. Nu trebuie să așteptăm rezultate în lupta cu corupția”, a declarat Igor Boțan.

Consilierul prim-ministrul României pentru probleme europene, Cristian Ghinea a subliniat că condițiile pe care România le-a înaintat Moldovei pentru oferirea susținerii financiare au fost coordonate cu Comisia Europeană.

”Nu este o inveție a Bucureștiului, sunt cerințe elementare ale Uniunii Europene. Dacă Moldova vrea să restabilească relațiile cu partenerii de dezvoltare și să beneficieze de susținere, atunci realizarea acestor solicitări este primul pas pentru restabilirea parteneriatului”, a menționat Cristian Ghinea.
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).