Numărul forturilor acestor este în creștere, atenționează șeful Direcției Transport Public și Căi de Comunicație a Capitalei, Vitalie Mihalache. Autoritățile municipale intenționează să se adreseze cu o solicitare oamenilor legii, pentru a intensifica raziile pe toate arterele din oraș.
Șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație a Capitalei, Vitalie Mihalache a declarat că pentru asigurarea condițiilor de securitate în trafic, pe parcursul săptămânii trecute au fost supuse lucrărilor de mentenanță peste 90 de indicatoare rutiere.
VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției Generale Transport Public a Capitalei: S-au instalat 20 de indicatoare noi și au fost deservite peste 95 de indicatoare vechi, care au fost reinstalate, au fost curățate, pentru că avem situații, inclusiv de furturi, în ultimul timp. Se constată, iarăși, o revenire la vechea îndeletnicire a unor cetățeni, care admit furturi și ulterior predarea acestor indicatoare rutiere la metal uzat sau la alte scopuri, pentru a obține careva foloase financiare.
Pentru a preveni acest flagel, dar și dispariția grilelor de la scurgerile pluviale, autoritățile municipale vor solicita structurilor de ordine publică intensificarea raziilor pe drumurile municipale.
VITALIE MIHALACHE, șeful Direcției Generale Transport Public a Capitalei: Săptămâna curentă ne vom adresa suplimentar către organele de poliție, pentru a intensifica raziile în toate subdiviziunile sau toate structurile care asigură recepția metalului uzat, pentru a nu admite și pentru a pedepsi pe cei care admit furturi, atât de grile, de evacuare a apelor pluviale, cât și de indicatoare care sunt pe teritoriul municipiului Chișinău.
Pe parcursul săptămânii trecute, angajații ”Exdrupo” au lucrat și la reparația ori curățarea sistemului pluvial, fiind supuse intervențiilor 380 de elemente ale canalizării pluviale. De asemenea, drumarii din capitală au intervenit cu lucrări de lichidare a situațiilor de avariere a drumurilor publice cu beton asfaltic rece și suprimat, fiind prelucrată o suprafață totală de peste 300 de metri pătrați de carosabil în toate sectoarele orașului, dar și în suburbii.
Exclusiv TV