Carburanții se ieftinesc în weekend
3.02.2023, 18:28
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon pentru perioada 4-6 februarie. Astfel, motorina va putea fi procurată la pompă cu 24 de lei și 49 de bani pentru un litru, cu 23 de bani mai puțin decât astăzi.
Benzina se ieftinește cu 6 bani și va costa 25 de lei și 57 de bani pentru un litru. Recent, ANRE a anunțat că luna februarie debutează cu o tendință de stabilizare a nivelului prețurilor la ambele tipuri de carburanți. În prezent, în baza ultimelor tendințe bursiere pe piețele internaționale, se observă o oprire a creșterii cotațiilor Platts, fapt care se reflectă direct în calculele de preț realizate zilnic de Agenție.
În același timp, instituția garantează consumatorilor corectitudinea prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard și asigură monitorizarea respectării nivelului acestora de către toate companiile din sector.
Exclusiv TV