Marcați
Mâine cetățenii vor primi informații cu privire la atribuirea categoriei de vulnerabilitate pentru acordarea compensațiilor
29.11.2022, 17:10
Începând de mâine, cetățenii care s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md, vor primi mesaje cu informații privind atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari.

Potrivit lui Spătari, 40 la sută din numărul total de cereri au fost depuse de registratori, asistenţi sociali şi bibliotecari.

"Începând cu ziua de mâine vom începe să transmitem sms-uri către toți cei care s-au înregistrat, dar în facturile de luna următoare deja vor fi incluse compensațiile așa cum am promis", - a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, cei care nu vor primi miercuri mesajele, nu trebuie să-și facă griji. Acestea vor fi transmise treptat, deoarece numărul celor înregistrați pe platforma de compensații este mare.

Platforma online compensatii.gov.md, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a fost lansată pe 12 octombrie 2022. Aceasta face parte din programul guvernamental „Ajutor la contor”, care este implementat de către Minister cu sprijinul UE și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Platforma este utilizată de autorități în scopul culegerii datelor despre gospodăriile din țară pentru a le stabili cetățenilor gradul de vulnerabilitate energetică. Autoritățile au stabilit patru categorii de vulnerabilitate – foarte ridicată, ridicată, medie și scăzută. Potrivit programului de vulnerabilitate energetică, pentru consumatorii casnici de gaze naturale volumul maxim compensat va fi de 180 m3 pe lună. Valoarea maximă a compensației la gaz în factură pentru cea mai înaltă categorie de vulnerabilitate va fi de 3110 lei. Compensații vor fi și la energia electrică într-un plafon de 75 kW pentru familiile din primele două categorii de vulnerabilitate - foarte ridicată și ridicată. Costul programului guvernamental „Ajutor la contor” este estimat la aproximativ 5 miliarde de lei.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).