Marcați
Domnica Manole iese la rampă din nou: Avem nevoie de salarii mai mari!
27.01.2022, 16:54
Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, din nou cere majorări de salarii. În cadrul unui briefing de presă, Manole a menționat că plenul Curții activează în condiții grele, întrucât mandatul unui judecător constituțional rămâne vacant. Totodată, Domnica Manole a declarat că pentru a atrage specialiști să lucreze la Curte este nevoie de majorarea lefurilor.

„ Pentru creșterea calității procesului de control al constituționalității este necesară majorarea personalului de specialitate din cadrul secretariatului Curții Constituționale, majorarea numărului asistenților judiciari. Acestui obiectiv i se poate da efectivitate prin consolidarea statutului legal al asistentului judiciar în cadrul Curții Constituționale, în vederea modificării clasei de salarizare și a coeficientului de salarizare a acestuia”, a spus președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Amintim că din 1 ianuarie 2022, a fost majorat salariul judecătorilor Curții Constituționale cu 34%, adică până la 60 de mii de lei pe lună.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).