Marcați
PSRM îndeamnă autoritățile de la Chișinău la dialog cu Tiraspolul
29.12.2021, 15:26
Dialogul cu Tiraspolul este singura modalitate de soluționare a problemei transnistrene, a declarat vicepreședintele Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea.

”După ce Maia Sandu și PAS au ajuns la putere, dialogul dintre cele două maluri ale Nistrului a intrat în impas. Degradarea procesului de negocieri este legată direct de încercările actualului Guvern al Republicii Moldova de a evita îndeplinirea angajamentelor sale internaționale privind reglementarea transnistreană”, a spus parlamentarul.

Potrivit lui Batrîncea, deși actuala guvernare vorbește de la tribunele internaționale despre necesitatea soluționării politice pașnice a problemei transnistrene, în realitate contribuie la agravarea situației din regiune. În coordonare cu țara vecină, Ucraina, sunt realizate acțiuni de blocaj economic și al transporturilor al malului stâng al Nistrului.

”Până la victoria PAS la alegerile parlamentare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a reușit să asigure stabilitatea și continuitatea politicii de reintegrare a țării, să identifice soluții viabile pentru problemele stringente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, să interacționeze activ cu partenerii externi, în cadrul platformelor de profil pentru reglementarea transnistreană. Acum, însă, se creează impresia că Maia Sandu și cei din anturajul ei preferă nu să rezolve problemele existente, ci să se prefacă, că acestea nu există”, a menționat Batrîncea.

PSRM face apel către Președinte, Guvern și Parlamentul Republicii Moldova să se disocieze de forțele distructive, care îi provoacă la acțiuni de confruntare pe segmentul transnistrean.

”Trebuie să fie întreprinse acțiuni concrete: e nevoie de numit un nou Vicepremier pentru Reintegrare, să fie stabilită data și agenda consultărilor dintre Maia Sandu și Vadim Krasnoselski pentru a discuta posibilitățile de reintegrare a malului stâng al Nistrului și de a demara o nouă rundă de negocieri în formatul „5+2””, a declarat Batrîncea.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).