Marcați
Schimb de replici, dintre Spînu și Reidman: Dvs nu ați putut să discutați cu Gazprom, nu ați discutat, ați adormit!
14.10.2021, 12:25
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Oleg Reidman, l-a pus la punct pe vicepremierul Andrei Spînu, în timpul discuțiilor despre criza gazelor naturale. În plenul Parlamentului, Spînu a încercat să convingă cetățenii că astăzi Moldova se află în stare de urgență din cauza gafelor comise în perioada comunistă. Drept replică, Reidman l-a îndemnat pe tânărul vicepremier să nu speculeze pe acest subiect și să recunoască faptul că actuala guvernarea a eșuat în negocierile cu Federația Rusă.

"Pe parcursul acestor ani, noi nu am avut probleme cu gazul. Gaz a fost în cantitățile necesare. Ceea ce ține de datorii, dacă ținem cont de reintegrarea teritorială, politică a Republicii Moldova, noi am avut un sistem unic și am insistat că este un sistem unic de gazificare. Cum am discutat până la semnarea protocolului, pot să vă povestesc și să vă dau un sfat, cum trebuie de discutat cu Gazprom. În rezultat, am avut gaz. Nu am auzit în vreun mesaj că Gazprom șantajează Republica Moldova cu datoria istorică. Nu trebuie să speculați. Dvs nu ați putut să discutați, nu ați discutat, ați dormit", a declarat Reidman.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).