Marcați
Ajutor financiar pentru șomeri
30.04.2021, 17:40
Guvernul interimar a aprobat Regulamentul privind subvenționarea locurilor de muncă. Aceasta prevede acordarea sprijinului financiar de până la 1.000 de lei pentru companiile care vor angaja șomeri. Este vorba de oameni care, din cauza pandemiei, nu au primit venituri salariale timp de 12 luni consecutiv. În acest sens, din bugetul de stat urmează a fi alocate 200 de milioane lei.

Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a declarat că autoritățile își propun să ajute, în special, tinerii, imigranții și oamenii cu dizabilități, cu excepția celor angajați la întreprinderi specializate.

Aureliu Ciocoi, prim-ministru interimar: „Lucru care este unul salutabil în condițiile în care economia noastră a fost și pe parcursul anului 2020 puternic afectată de COVID-19, precum și pe parcursul anului curent. Eu cred că este un pas înainte spre susținerea întreprinzătorilor de a beneficia de aceste plăți din bugetul de stat. Cu atât mai mult, cu 200.000 lei sunt prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul curent”.

Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, numărul șomerilor a crescut de la 16.600, în ianuarie 2020, până la 25.525, în ianuarie 2021.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).