Marcați
Tradiții respectate de Paște
30.04.2021, 17:31
Pregătirile de Paște sunt în toi. Sărbătoarea implică multă muncă, mai ales în sate, unde femeile coc de zor cozonaci, iar bărbații fac ordine prin curte. Chiar dacă numărul oaspeților va fi mai mic de data aceasta, oamenii nu renunță la bucatele tradiționale și pregătesc o masă bogată, ca în fiecare an.

Tradițiile de Paște sunt respectate cu strictețe în familia Graur din satul Colonița, municipiul Chișinău.

Vasile Graur, locuitorul satului Colonița: „Foarte multe lucrări. Ca un om gospodar, pe afară. Am frezat gazonul, am curățit copacii, am vopsit bordura. Am curățit ca la un om gospodar. Pot să vă arăt cum merge treaba la noi”.

Pe lângă treburile gospodărești, Vasile a pregătit pentru masa de sărbătoare mai multe feluri de băuturi, pentru a-i servi pe oaspeți.

Vasile Graur, locuitorul satului Colonița: „Am pregătit și pentru degustație, un pahar de vin alb, un pahar de vin roșu, trei feluri de țuică avem pentru prieteni, copii, fini care o să vină. Avem vin foarte gustos la noi la Colonița. Uitați-vă, parcă este șampanie. Ia, uitați-vă, așa, aceasta îi împlinit. Asta este un fel de țuică, făcută de mine personal. Este făcută țuica din vin cu aromă de gutuie, este gustoasă. Asta tot este țuică cu gutui făcută. Asta îi țuică din vișină. Asta îi vin alb, ”Castel”, uitați-vă, așa”.

Gospodina casei, Viorica Graur, s-a trezit dis-de-dimineață, pentru a frământa aluatul. A pregătit cozonacul și în Joia Mare, așa cum prevede tradiția.

Viorica Graur, locuitoarea satului Colonița: „Totul este tradițional, ca de obicei, simplu, nu-i nimic. Aluat simplu, cum se face de obicei, ca pentru pâine, frământ. Facem pască cu brânză acum. Lapte,făină, ouă și în făină sare și puțin zahăr, atât. Am făcut cozonac ieri, de Joia Mare, pască, biscuiți”.

În fiecare an, Viorica Graur pregătește și cozonac cu ciocolată, deoarece este preferatul copiilor.

După ce aluatul e pus la cuptor, urmează vopsirea ouălor.

Viorica Graur, locuitoarea satului Colonița: „Dacă le vrem mai moi, le ținem două minute la fiert, dacă mai tari - 4-5 minute. Noi maturii preferăm moi, dar acești mici preferă tari. Din acest motiv, ne dăm după acești mici și facem tari. Facem plăcare mai întâi la acei mici, apoi noi, maturii”.

Pasca rumenă și ouăle roşii vor fi puse în coşul de Paște, pentru a fi sfinţite în Noaptea Învierii.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).