Marcați
Apărătorii sănătății publice
14.04.2020, 16:28
Cu fața plină de semne de la ochelarii de protecție, cu dorul la cei dragi și cu speranța în victorie. În aceste condiții luptă, în fiecare zi, medicii implicați în tratarea pacienților infectați cu virusul COVID-19. Printre ei se numără Ana Coeva, pediatru la Spitalul Clinic Republican pentru Copii ”Emilian Coțaga”. Ea nu și-a văzut fiica de o lună, perioadă în care s-a preocupat de starea copiilor amenințați de coronavirus. Își dorește ca oamenii din țara noastră să conștientizeze gravitatea situației și să manifeste disciplină, să rămână în autoizolare. Ea consideră că aceasta ar fi cea mai clară dovadă a respectului față de medici, care își riscă sănătatea în numele binelui comun.

Ana Coeva are patru ani de experiență în sistemul medical. De o lună, îmbracă zilnic salopeta de protecție și le acordă asistență pacienților suspecți sau infectați cu virusul COVID-19. Și-a asumat acest risc deoarece nu poate sta departe de oamenii aflați în dificultate.

"Diferă mult de munca pe care am avut-o zi de zi. Sunt pacienți noi, necunoscuți, cu o evoluție a bolii mai puțin prezisă. Avem pacienți de vârstă foarte fragedă. Avem pacienți de două luni, o lună și suntem cu ochii pe ei. Îi monitorizăm zi de zi, ca să nu scăpăm careva complicații posibile", spune ea..

Deși se numește de protecție, echipamentul pe care îl poartă în această perioadă medicii implicați în tratarea pacienților contaminați le creează disconfort și lasă urme adânci pe față.

"În momentul în care stai în echipament, ele apasă și sunt destul de dureroase. La moment, când le-ai scos, deja rămâne numai semnul. Acuma, și timpul afară e cald, și în saloane e destul de cald, mai ales că avem bebeluși și temperatura camerei e 24-25 și, în momentul în care ești în costum, evident că ești ca în saună, aproape", mai povestește Ana.

Cea mai grea încercare pentru Ana Coeva în această perioadă este însă dorul pentru familia sa, de care stă departe, pentru a o proteja:"Fata este la bunei. Clar că este greu, departe, dar mă bucură faptul că este la bunica și bunica foarte corect i-a explicat situația. Unde este mama? Ce face mama? De ce nu vine?... și se simte bine, la aer curat".

Ca și alți colegi de-ai săi, Ana este hotărâtă să lupte până la capăt, până la tratarea ultimului pacient:"Inițial, când ne-am pornit la medicină, poate nu conștientizam ce ne așteaptă. Nu sunt dintr-o familie de medici, dar, pe parcurs totuși înțelegem că altceva nu am putea să facem. Cea mai mare frică a fost la primul pacient. Deja știam că este pozitiv și, când am intrat, evident, trebuie să ții cont să nu te așezi, să nu te atingi, corect să-l examinezi, dar, totodată, sunt copii mici, care nu poți să-i examinez tare la distanță. Trebuie să fii cu ochii pe ei".

Ana Coeva și-ar dori să fie în situația moldovenilor care stau acasă, alături de familie. Nu ar avea timp de plictiseală și nu ar zădărnici eforturile medicilor, prin plimbări iresponsabile.

"Eu foarte mult invidiez oamenii care au posibilitatea să acorde maximal atenție familiei, copiilor. În zilele obișnuite, e lucru, acasă, tindem spre mai multe, starea financiară, sport, diferite lucruri care, la moment, nu putem să le facem. Suntem limitați, dar avem timp destul ca să acordăm celor dragi și cred că trebuie să facem maximal posibil să stăm acasă", spune Ana Coeva.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2021 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).