В закладки
Un incendiu puternic s-a produs într-un depozit din Capitală
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață într-un depozit de pe strada Industrială din sectorul Botanica al Capitalei. Petru stingerea flăcărilor a fost nevoie de intervenția a șase autospeciale ale pompierilor. Flăcările au fost stinse după o oră și jumătate.

Conform estimărilor preliminare ale pompierilor, incendiul s-a produs la acest panou, din cauza unui scurtcircuit. Flăcările s-au extins rapid și au cuprins 40 la sută din depozitele din preajmă.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:05.

"Ajunși, aceștia au stabilit că arde o suprafață de 30 de metri pătrați din interiorul unui transformator. Pompierii au reușit localizarea arderii către orele 08:47, reușind propagarea sau intervenția pentru a nu fi propagat incendiu către un depozit de covoare, dar și un depozit de vopseli, care se aflau în imediata apropiere. În urma incendiului, nu au fost raportate victime, însă două persoane la fața locului au primit îngrijiri din partea asistenței medicale, refuzând spitalizarea", a menționat Pușcașu.

Electricianul Vladislav Rezanov ne-a declarat că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit:"Motivul incendiului va fi stabilit de către specialiști, dar se vedem și acum că a fost un scurtcircuit. Care a fost motivul acestui scurtcircuit, deja ne vor anunța experții".

Oamenii care lucrează în această zonă spun că au reacționat prompt, când au zărit că din depozit iese fum.

În 2016, un incendiu devastator s-a produs într-un alt depozit, de pe strada Uzinelor din Chişinău. Atunci, în lupta cu flăcările a murit un pompier de 28 de ani și a ars o femeie de 44 de ani.

NTV Moldova

Лента новостей

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Все права защищены.
При любом использовании материалов НТВ ссылка (для сайтов - гиперссылка на www.ntv.md) обязательна.