Marcați
Preferințele diasporei se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, declară Igor Dodon
Diaspora Republicii Moldova este un electorat paralel, care se află în disonanță cu cetățenii, care locuiesc și muncesc aici, la ei acasă. Opinia a fost expusă de către președintele Igor Dodon, în cadrul unui briefing de presă.

„Noi cu toții am remarcat aseară că diaspora a fost foarte activă la aceste alegeri și putem spune că diaspora reprezintă, la modul real, un electorat paralel al Republicii Moldova. Acest electorat are propria viziune și propriile preferințe politice și în mare parte aceste preferințe ale diasporei se deosebesc, se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește acasă, în Moldova. Așa arată rezultatul votului. E și aceasta o realitate a democrației”, a declarat Igor Dodon.

Precizăm că la alegerile din 1 noiembrie, la urnele din afara țării s-au prezentat 149 178 de cetățeni moldoveni cu drept de vot.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).