Marcați
Donație de echipamente pentru ANSP
Numărul probelor de laborator pentru depistarea infecției COVID-19 se va dubla și va ajunge, zilnic, la 800, în laboratorul central al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. De asemenea, va crește de două ori și va ajunge până la 300 capacitatea zilnică de testare în laboratoarele de la Bălți și Cahul. Asta grație noilor echipamente și consumabile donate țării noastre de Elveția. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, care precizează că se va scurta și perioada de aflare a rezultatelor testării.

Pentru efectuarea diagnosticului infecției COVID-19, Biroul de cooperare al Elveției i-a donat țării noastre mai multe echipamente moderne, seturi de consumabile, dar și genți frigorifice pentru asigurarea condițiilor de transportare a probelor pentru analize. Ministerul Sănătății anunță că donația din partea Elveției asigură un flux continuu al etapelor diagnosticului de laborator și de fortificare a acestora, inclusiv la cele de la Bălți și Cahul.

Echipamentele au o eficiență mai înaltă și sunt mai ergonomice. În același timp, consumabilele sunt compatibile cu echipamentul existent, ceea ce facilitează munca laboranților, prin efectuarea concomitentă a unui număr mai mare de probe. Donația a fost făcută prin intermediul proiectului ”Viață Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, finanțat de Biroul de cooperare al Elveției, care își concertează activitățile asupra pacienților cu boli cronice, care sunt cei mai afectați pe timp de pandemie.

Valoarea achiziției pentru fortificarea laboratoarelor ANSP este de 46 de mii franci elvețieni, echivalentul a 840 de mii de lei moldovenești.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).