Marcați
Ion Chicu, la Ocnița: La 173 de cetățeni, după reexaminare pensia medie va crește de la 2200 la 3900
173 de persoane din raionul Ocnița vor primi o pensie mai mare în medie cu 1700 de lei. Asta după ce aceștia au solicitat reexaminarea pensiei. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, care se află într-o vizită de lucru în raionul Ocnița.

”La 173 de cereri pensia medie după reexaminare va crește de la 2200 la 3900. Sunt vizați pensionarii din sectorul educației, medicinei. Este un rezultat îmbucurător, creșterea după reexaminare este impresionantă, deși e clar că nici 3900 nu este o pensie care ar satisface cetățenii Republicii Moldova”, a spus premierul.

Pensionarii din Ocnița au salutat inițiativa PSRM prin care a fost majorat numărul beneficiarilor care au dreptul la recalcularea pensiei.

Amintim că la propunerea deputaților PSRM, pensiile beneficiarilor care mai lucrează sunt reexaminate de două ori pe an, față de o singură dată cum a fost până în 2020. Astfel, pensiile a mai bine de 3,2 mii de pensionari au fost recalculate la 1 ianuarie 2020. În rezultatul reexaminării, pensia medie pentru limita de vârstă pentru aceste persoane constituie peste 4 mii de lei.

Începând cu 1 iulie, dreptul la reexaminarea pensiei l-au obținut persoanele care au un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani după stabilirea pensiei. De acest drept vor beneficia în jur de 14 mii de pensionari.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).