Marcați
Vizita președintelui la Dubăsari
Președintele Igor Dodon a vizitat astăzi raionul Dubăsari. El s-a întâlnit cu reprezentanți ai administrației raionale, cu primari și agenți economici. De asemenea, s-a familiarizat asupra situației de la Grădinița-creșă din satul Doroțcaia. Șeful statului a dat asigurări că va oferi sprijinul financiar necesar pentru construcția unei anexe la această instituție preșcolară.

Grădinița-creșă ”Scufița Roșie” din satul Doroțcaia, raionul Dubăsari, a fost înființată în 1968 și este frecventată de 150 de copii, deși are capacitatea de 115. Directoarea Lora Dicusar a declarat că, pe parcursul anilor, au fost depuse eforturi considerabile pentru a le crea copiilor condiții mai bune, însă numărul discipolilor a crescut și este nevoie de mai mult spațiu.

Președintele Igor Dodon a declarat că va face totul pentru a soluționa această problemă:"Avem noi niște idei, de unde putem găsi. Sunt la vreo trei-patru milioane de lei, vă trebuie. Așa e? - Da. - Eu am să vorbesc și cu domnul prim-ministru ce putem să dăm de la Guvern, ca să începeți, până depistați surse interne. Eu cred că, anul acesta, trebuie să-l începem și eu cred că noi anul acesta o să-l începem, ceea ce ține de anexă".

Copiii au fost bucuroși de vizita președinteului. Ei au cântat și au recitat poezii.

Ulterior, șeful statului și reprezentanții primăriei și ai conducerii raionului Dubăsari au vizitat un teren din localitate, pe care urmează a fi construit un complex sportiv multifuncțional. Proiectul este inițiat de autoritățile locale în parteneriat cu Federația de Fotbal. Igor Dodon a menționat că va oferi tot sprijinul necesar pentru ca proiectul să fie realizat cu succes.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).