Marcați
Igor Dodon a felicitat trei cupluri longevive din raionul Hîncești
În cadrul vizitei în raionul Hîncești, Președintele țării, Igor Dodon, a felicitat trei cupluri longevive. Este vorba de Gheorghe și Ecaterina Mînzari din satul Ciuciuleni, care în acest an sărbătoresc cinci decenii de căsnicie, au doi copii și trei nepoți.

Apoi, șeful statului a vizitat familia lui Vasile și Valentina Silvestru din satul Drăgușeni care de asemenea în anul curent marchează Nunta de Aur. Ei au doi copii și trei nepoți. Totodată, domnul Vasile, în acest an marchează și 50 de ani de activitate în calitate de asistent medical. Profitînd de acest frumos prilej, Igor Dodon i-a conferit Diploma de Onoare a Președintelui și i-a adus sincere mulțumiri pentru munca îndelungată și prodigioasă.

Pe finalul vizitei în teritoriu, Președintele țării a mers la Gheorghe și Fionea Barbaian din satul Stolniceni, care pe parcursul a 50 de ani de căsătorie au educat trei copii și patru nepoți.

Șeful statului a exprimat tuturor respect pentru armonia și înțelegerea de care au dat dovadă, urîndu-le mulți ani fericiți în continuare.

president.md
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).