Marcați
Accident aviatic în Kazahstan
Cel puțin 15 oameni au murit, iar peste 60 au fost răniți, după ce un avion cu aproape 100 de pasageri la bord s-a lovit de o clădire. Totul s-a întâmplat după ce aeronava a decolat de pe Aeroportul Internațional Almatî din Kazahstan. Potrivit autorităților locale, avionul ”Fokker 100” urma să ajungă în capitala Nur-Sultan, însă a pierdut din altitudine în timpul decolării și a lovit un zid, iar ulterior s-a izbit de o clădire dintr-o zonă rezidențială.

Potrivit autorităților kazahe, în momentul decolării aeronavei, aeroportul era acoperit de o ceață densă. Autoritățile nu au oferit informații cu privire la cauza prăbușirii, dar au anunțat despre suspendarea tuturor curselor cu acest tip de avion, până la finalizarea anchetei. La indicația președintelui kazah, Kassym-Jomart Tokayev, a fost formată o comisie pentru situații excepționale, condusă de premierul Askar Mamin.

Imediat după anunțul despre accident, președintele țării noastre, Igor Dodon, i-a transmis un mesaj de condoleanțe omologului său kazah și rudelor celor decedați.

”Sunt profund îndurerat de tragica veste despre catastrofa aviatică din zona orașului Almatî, soldată cu morți și răniți, inclusiv copii. În numele cetățenilor Republicii Moldova și al meu personal, exprim sentimente de compasiune întregului popor kazah și vă rog să transmiteți sincere condoleanțe rudelor și apropiaților celor ce și-au pierdut viața, iar răniților ‒ urări de însănătoșire grabnică”, se menționează în mesajul lui Igor Dodon.

NTV Moldova
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).