Marcați
Ministrul Justiției a anunţat că va opera schimbări la conducerea unor instituţii subordonate ministerului
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a anunţat miercuri, 4 decembrie, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, că va opera o serie de schimbări, inclusiv demisii la instituțiile subordonate ministerului. Decizia vine după ce ieri a fost eliberat condiționat din închisoare ex-premierul Vlad Filat, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, la conducerea mai multor instituţii din subordinea ministerului, inclusiv la penitenciare se află şefi interimari, care îi obstrucționează accesul la informații.

„Cu siguranță vor fi demisii. Pe parcursul zilei de astăzi unele cadre vor fi înlocuite, deoarece peste tot sunt interimari și lucrurile degradează. Există obstrucționarea informației din partea acestor instituții. Ei trebuie să informeze şi ministrul”, a spus Nagacevschi.

Şeful de la Justiţie a menţionat că există multe semne de întrebare în cazul eliberării condiționate a fostului lider PLDM, Vlad Filat. El a specificat că în ultima perioadă s-au tot schimbat membrii comisiei care a constatat posibilitatea eliberării condiționate. „La 30 iulie 2019, a fost emisă o primă încheiere de reducere a termenului de detenție pentru condiții inumane și degradante în cazul lui Filat. Prin a doua încheiere a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, la 12 octombrie, termenul a fost redus încă o dată, tot pentru condiții inumane. Pe 12 noiembrie, în ziua căderii Guvernului Sandu, șeful interimar al Penitenciarului 13 înaintează un demers de eliberare condiționată a lui Filat, invocând că acesta a executat 2/3 din pedeapsă. Nu știu cum s-a ajuns la 2/3, noi vom clarifica, e o matematică simplă”, a opinat Nagacevschi.

Ex-prim-ministrul Vlad Filat a fost condamnat pe 27 iunie 2016 de către Judecătoria Chișinău la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă, în urma unui denunț al lui Ilan Şor.

moldpres
menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).