Marcați
Drumarii sunt gata de intervenție
Întreprinderile de întreținere a drumurilor dispun de suficient material antiderapant pentru a interveni în cazul înrăutățirii bruște a condițiilor meteo. De asemenea, de perioada rece a anului sunt pregătite toate instituțiile medicale din țară. Informațiile au fost prezentate în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de premierul Ion Chicu.

Potrivit ministrului Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, a fost elaborat un caiet de proceduri, care va fi distribuit autorităților locale, pentru ca acestea să cunoască exact cum să acționeze în caz de necesitate. De asemenea, poliția a fost pregătită să intervină, pentru a preveni ieșirea pe traseele naționale a mijloacelor de transport care nu sunt dotate cu anvelope corespunzătoare sezonului de iarnă, în special, a autocamioanelor, a mai anunțat ministrul Anatol Usatîi.

"Azi-noapte se așteaptă, la 20:00-22:00 seara, primele intervenții în partea de nord a Republicii Moldova. Stocurile sunt suficiente. Avem şi distribuirea stocurilor. Ca de obicei, sunt toate procesele şi procedurile, echipament pe fiecare sector de drum, în fiecare parte", a precizat el.

Premierul a mai fost informat că, în cazul producerii unor situații dificile, Inspectoratul General pentru Situații Excepționale este pregătit pentru a constitui o celulă de criză și să coordoneze activitatea instituțiilor responsabile de intervenție. La rândul său, ministrul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că toate spitalele din țară dispun de cantitatea necesară de medicamente, pentru a-și desfășura activitatea în sezonul rece.

"În baza evaluărilor, care au fost efectuate, atât instituțiile spitaliceşti, precum şi instituțiile de asistență socială, dispun de capacități interne, în caz de situații excepționale, de a fi asigurate cu apă potabilă şi energie electrică. Există un stoc rezonabil de medicamente şi de consumabile. Produsele alimentare sunt asigurate, inclusiv sunt asigurate cu produse petroliere, în cantități suficiente", a menționat Viorica Dumbrăveanu.

Un subiect important a fost asigurarea neîntreruptă a populației și a economiei cu gaze naturale. Potrivit, președintelui ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, există toate acordurile pentru achiziția gazelor naturale, inclusiv prin flux revers din Europa. De asemenea, ”Moldovagaz” discută cu operatorii din țările vecine despre achiziția unor volume suplimentare de gaze naturale, în cazul în care, din cauza temperaturilor scăzute, va creşte consumul de combustibil peste media zilnică de 12,4 milioane de metri cubi. La rândul lor, centralele electrice au suficiente rezerve de păcură, care pot fi utilizate, în situații de criză, a mai spus președintele ”Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Premierul Ion Chicu a avertizat autorităţile locale că nu va accepta scuze, în cazul în care nu vor fi pregătite pentru sezonul rece. El a subliniat că faptul că încă nu în toate raioanele au fost aleși preşedinții nu trebui să afecteze buna funcţionare a instituţiilor statului.

"Acolo sunt structuri, sunt oameni care sunt plătiţi din bugetul statului, care trebuie să ştie datoria. Dacă nu aveţi comunicare cu un raion sau altul vă rog să mă informaţi, dar lipsa preşedintelui raionului nu înseamnă că ei nu trebuie să fie pregătiţi", a spus Ion Chicu.

Responsabil de coordonarea tuturor activităților în perioada rece a anului va fi Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

NTV Moldova


menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).