Marcați
Fotbalul va fi introdus în programa școlară
Fotbalul va deveni disciplină de studiu în școli. Aceasta se va numi ”Educație fizică prin fotbal” şi are scopul de a promova acest gen de sport în țara noastră. Proiectul-pilot va fi implementat de Federația Moldovenească de Fotbal în 80 de şcoli, cu un contingent de 15 mii de elevi ai claselor primare. Săptămânal, vor fi prevăzute câte două ore de studiu.

Proiectul ”Educație fizică prin fotbal” va fi implementat din anul viitor, iar până atunci profesorii sunt instruiţi şi urmează să obțină licenţă de antrenor.

Printre cele 80 de școli în care vor fi organizate ore de fotbal este şi Liceul din satul Suruceni, raionul Ialoveni, unde fotbalul este deja o tradiție. Elevii claselor gimnaziale fac parte din echipe de băieţi şi fete, care joacă în campionatul național. Ei spun că sunt bucuroşi că fotbal va fi predat din clasele primare.

Profesorul de educație fizică de la Liceul din Suruceni, Vladimir Lungu, a fost fotbalist profesionist. A antrenat mai multe generaţii pentru cluburi cunoscute, inclusiv ”Zimbru”, ”Sheriff” şi ”Petrocub”. El consideră că introducerea orelor de fotbal va permite descoperirea și creșterea unor viitoare talente.

"Este foarte important, în primul rând, pentru sănătatea copiilor. În al doilea rând, toţi au un scop. Eu am drept obiectiv să pregătesc câţiva jucători pentru echipa națională a Moldovei, însă ca să pregăteşti fotbalişti buni trebuie să urmărim exemplul altor ţări, unde încep să practice fotbalul nu din clasele I-IV, ci de când încep să meargă", spune Vladimir Lungu.

Și administrația liceului sprijină iniţiativa FMF.

Clubul de fotbal ”Sfântul Gheorghe” din satul Suruceni a ajuns pe poziţia a doua în campionatul Moldovei, iar în anul viitor va reprezenta ţara la Cupa Europei. Până la finele acestui an, FMF va include în proiect încă 20 de şcoli, încât numărul total va fi de 100.

NTV Moldova

Actualitate

menu
www.ntv.md © 2016-2018 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.ntv.md).